Toți cei care au fost pe plajă știu că apa de mare este sărată. Toată lumea știe, de asemenea, că apa de ploaie, râuri și chiar gheața nu este sărată. De ce unele ape ale pământului sunt sărate și altele nu?
Există două indicii care ne oferă răspunsul.
În primul rând, apa dulce nu este complet lipsită de sare. Chiar și apa de ploaie are urme de sare în ea care au fost preluate în timpul trecerii prin atmosferă.
Pe măsură ce apa de ploaie trece prin sol și se filtreaza prin roci, apa dizolvă unele minerale. Aceasta este apa pe care o bem și, desigur, nu putem gusta sarea deoarece concentrația sa este prea mică. În cele din urmă, această apă cu încărcătura sa mică de minerale si săruri ajunge la un curs de apă și se varsă în lacuri, mari.
Un al doilea indiciu al modului în care marea a devenit sărată este prezența lacurilor sărate, precum Marele Lac Sărat și Marea Moartă. Ambele sunt de aproximativ 10 ori mai sărate decât apa de mare. De ce aceste lacuri sunt sărate în timp ce majoritatea lacurilor lumii nu sunt? Lacurile sunt zone de depozitare temporară a apei. Râurile aduc apă în lacuri, iar alte râuri duc apa din lacuri. Astfel, lacurile sunt de fapt doar depresiuni largi într-un canal al râului care s-a umplut cu apă.
Marele lac sărat, Marea Moartă și alte lacuri sărate nu au ieșiri la ocean sau mare. Toată apa care curge în aceste lacuri sarate scapă numai prin evaporare.
Când apa se evaporă, sărurile raman in apa din lac. Deoarece râurile duc săruri către lacuri, apa din lacuri se evaporă și sărurile raman in apa. După ani și ani de evaporare a lacului, conținutul de sare din apa lacului s-a acumulat până la nivelurile actuale.
Același proces a făcut mările sărate.
Apa se evaporă din oceane si mari si se intoarce pe pamant ca ploaie pentru a alimenta râurile, dar sărurile rămân în ocean. Din cauza volumului uriaș al oceanelor, sute de milioane de ani de intrare fluvială au fost necesare pentru ca conținutul de sare să crească până la nivelul actual.
Râurile nu sunt singura sursă de săruri dizolvate.
În urmă cu aproximativ douăzeci de ani, au fost descoperite moduri în care marea a devenit sărată. Acestea sunt cunoscute sub numele de orificii hidrotermale, reprezintă locuri de pe fundul oceanului în care apa care s-a infiltrat în rocile scoarței oceanice, a devenit mai fierbinte și a dizolvat o parte din mineralele din scoarță. Odată cu apa fierbinte vine un supliment mare de minerale dizolvate. Estimările cantității de fluide hidrotermale care curg acum din aceste guri de aerisire ale oceanelor indică faptul că întregul volum al oceanelor s-ar putea scurge prin scoarța oceanică în aproximativ 10 milioane de ani. Astfel, acest proces are un efect foarte important asupra salinității. Cu toate acestea, reacțiile dintre apa de mare și bazaltul oceanic, roca scoarței oceanice, nu sunt unidirecționale.
Un ultim proces care furnizează săruri oceanelor este vulcanii submarini.
Erupția vulcanilor sub apă. Acest lucru este similar cu procesul anterior în care apa de mare reacționează cu roci fierbinți și dizolvă mineralele.
Vor continua oceanele să devină mai sărate? Probabil nu.
De fapt, marea a avut aproximativ același conținut de sare cu multe milioane de ani in urma , dacă nu chiar miliarde de ani. Ori de câte ori apa intră în contact cu rocile scoarței terestre, fie pe uscat, sau în scoarța oceanică, unele minerale din rocă se dizolvă și sunt transportate de apă către ocean. Conținutul de sare al apei de mare nu se modifică deoarece se formează noi minerale pe fundul mării în același ritm cu care se adaugă sare. Astfel, conținutul de sare al mării este în stare de echilibru.