Cine nu a făcut asta la un moment dat? Găsind o scoica pe plajă și punand imediat la ureche pentru a asculta marea. Și auzim ceva, un murmur slab, un vuiet blând care ne prinde și ne fascinează.
Dar ascultăm cu adevărat sunetul oceanului? Aceste cochilii goale au capacitatea de a reproduce melodia mării din interiorul lor?
Ce ascultăm cu adevărat?
Este, fără îndoială, o credință populară drăguță în care ne place să credem. Ceva care să-i facă pe copii să viseze și să zâmbească, știind mereu că, așa ceva este mai mult decât imposibil. Dar există un aspect despre care suntem convinsi: în interiorul acestor cochilii frumoase se aude un anumit sunet. Ceva asemănător cu murmurul oceanului, calm, dar persistent.
Ceea ce auzim sunt de fapt sunete aparținând digondelor mecanice, adică zgomote din mediul care ne înconjoară și pe care în mod normal nu le putem percepe deoarece nu ajung direct la urechile noastre.
Dar când ne apropiem de o carapace, apare magia: valurile pătrund în forma ei semi închisă, în colțurile ei mici și ieșind din nou și din nou într-un mod fluctuant și în valuri. Aceste sărituri amplifică volumul sunetului său, de aceea auzim acel murmur asemănător cu valurile mării.
Acest fenomen deosebit este cunoscut în fizică ca „rezonanță mecanică”. Aerul exterior intră în cochilie prin valuri, făcându-i cadența foarte asemănătoare cu cea a oceanului. Aici se află simplul secret al magiei sale.
Dar să nu credeți că acest fenomen este prezent doar în scoici, putem simți la fel dacă punem urechea aproape de un pahar sau un borcan. De fapt, fenomenul de „rezonanță mecanică” este cel care explică funcționarea multor instrumente muzicale, precum chitara. Sunt mici case de sunet.
Așadar, de fiecare dată când ridicați o carapace de scoica și o apropiați de ureche pentru a asculta acel sunet sugestiv al marii din interior, gândiți-vă că adevărata magie este în jurul vostru.