Evoluție sau involuție?
Deși poate părea surprinzător, oricine ar spune că cu toate progresele pe care le avem în prezent, în loc să continuăm să evoluăm, am început să regresăm.
Potrivit unui studiu publicat de Gerald Crabtree, directorul Laboratorului de Genetică de la Universitatea Stanford, se pare că ființa umană a început să-și piardă capacitățile.
Aceasta înseamnă că, pentru prima dată în istorie, generația predecesor a fost mai bine pregătită din punct de vedere cognitiv și cerebral decât a noastră.
Studiul lui Crabtree explică modul în care oamenii își pierd atât capacitatea intelectuală, cât și cea emoțională, ceea ce pare să se datoreze unor mutații genetice rapide pe care modul nostru actual de viață nu le poate corecta.
De ce nu evoluăm?
Se pare că, cauza are foarte mult de-a face cu toate progresele și conforturile pe care le avem astăzi. Și că, în vremurile preistorice, însuși fenomenul selecției naturale a însemnat că au supraviețuit doar cei mai puternici, cei mai bine pregătiți, cu care evoluția a dat naștere unor indivizi din ce în ce mai perfecți.
Inteligența era esențială pentru supraviețuire, așa că doar acei indivizi mai bine pregătiți care știau să facă arme mai bune pentru vânătoare sau să taie piei pentru adăpost au putut supraviețui.
Spre deosebire de zilele noastre, faptul că multe boli pot fi vindecate sau că mulți indivizi care nu ar fi supraviețuit în alte circumstanțe continuă să-și răspândească genele înseamnă că specia își pierde capacitățile intelectuale. S-a dovedit că, creierul nostru s-a micșorat cu 10% față de generațiile care ne-au precedat.
Crabtree crede că ne confruntăm cu o regresie evolutivă rapidă din cauza relaxării procesului de selecție care ajunge să perpetueze doar genele cele mai perfecte.
Acest lucru adăugat la o mutație a genelor care are de-a face cu capacitatea mentală, ar fi ceea ce, potrivit biologului, va ajunge să ne reducă facultățile intelectuale.