Bolșevicii nu au fost primii care s-au apucat să schimbe vechile denumiri ale unor orașe și sate din Imperiul Rus. Această tradiție a fost începută încă înainte de revoluția bolșevică, mai exact la o lună de la declanșarea Primului Război Mondial.
În data de 31 august 1914, pe valul unei veritabile psihoze antigermane, țarul Nicolae al II-lea a emis un decret privind schimbarea denumirii orașului Sankt Petersburg în Petrograd (Orașul lui Petru). Prin același decret, dat publicității chiar a doua zi, la data de 1 septembrie 1914, au fost schimbate și denumirile germane ale unor suburbii și localități adiacente capitalei Imperiului Rus, fiind vorba de Kronstadt, Peterhof, Oranienbaum și Shlisselburg.
În mod surprinzător, petiția prin care se cerea schimbarea urgentă a denumirii capitalei Rusiei în Petrograd nu a fost inițiată de niște naționaliștii velikoruși înregimentați în sinistrele bande criminale, numite ”sutele negre”, ci de membrii pașnicei și puțin numeroasei comunități cehe din Sankt Petersburg.
Cu toate acestea, decretul de redenumire a capitalei Imperiului Rus a fost emis abia după aflarea veștii înfrângerii zdrobitoare suferite de armatele țariste în bătălia de la Tannenberg, în Prusia Orientală, aceasta soldându-se cu pierderi umane totale de aproape 170 000 de morți, răniți sau făcuți prizonieri (inclusiv 9 generali ruși) și capturarea de către germani a aproape 500 de tunuri rusești. Și asta în ciuda faptului că superioritatea numerică a rușilor era aproape dublă la începutul acestei mari bătălii câștigate în final de trupele germane comandate de generalii Erich Ludendorff și Paul von Hindenburg.
Cum era și firesc, vestea primei înfrângeri catastrofale suferite de armatele ruse comandate de generalii P.K. Rennenkampf și A. V. Samsonov a provocat o mulțime de pogromuri de pe urma cărora au avut de suferit nu doar cetățenii germani și austro-ungari rezidenți în Imperiul Rus, ci și numeroșii coloniștii germani stabiliți în Rusia de-a lungul secolelor, ba chiar și cei proaspăt naturalizați și împroprietăriți în Siberia, în baza programului de reforme agrare inițiat de fostul Președinte al Consiliului de Miniștri, Piotr Arkadievici Stolîpin.
În plus, ca urmare a unei circulare secrete trimise guvernatorilor de Ministrul Afacerilor Interne Nicolai Maklakov, toate satele și cătunele populate de etnici germani din Imperiul Rus au fost obligate să accepte noi denumiri rusești, la fel și toate localitățile ce primiseră denumiri germane în virtutea faptului că fuseseră întemeiate pe moșiile unor aristocrati germani intrați în serviciul țarilor ruși.
Cu toate acestea, decretul de rusificare a denumirilor localităților nu a afectat și celelalte două orașe mari ce mai aveau denumiri germane, autoritățile orașenești din Ekaterinburg și Orenburg primind niște dispense temporare prin care li se permitea să-și păstreze vechile denumiri nemțești.
Sarabanda redenumirilor localităților din mediul rural în anii războiului civil
Imediat după preluarea puterii de stat, bolșevicii s-au și apucat să schimbe în prostie denumirile localităților din fostul Imperiu Țarist. Spre deosebire de redenumirea limitată și bine controlată din 1914, acțiunea iresponsabilă a bolșevicilor s-a transformat rapid într-un soi de cavalcadă nebună, menită să schimbe atât înfățișarea țării, cât și mentalitatea și codul identitar al poporului rus. Ce-i drept, toate aceste redenumiri de localități au avut priză mai ales în mediul rural, fenomenul extinzându-se aici precum o vâlvătaie necontrolată.
Drept urmare, așa-numitul ”Marș Triumfal al Puterii Sovietice în toată țara” a fost însoțit, printre altele, și de un veritabil tsunami de redenumiri făcute după ureche și fără nicio noimă, de cele mai multe ori la inițiativa unor comisari și activiști locali care acționau de capul lor, fără să se mai consulte cu conducerea bolșevică de la centru.
De altfel, potrivit aprecierii lui V.I Lenin, ”Marea revoluție toponimică de la sate nu este meritul nostru nici cât e negru sub unghie. Acest fenomen a fost o manifestare spontană a creativității revoluționare a maselor care s-a transformat rapid într-un val de inițiative de preschimbare a vetustelor toponime de pe vremea țarilor în denumiri care să fie mult mai apropiate de mintea și inima proletariatului pauperizat de la sate.
Chiar dacă au acționat de o manieră stihinică, anarhică și haotică, masele nu au făcut decât să-și urmeze instinctele revoluționare sănătoase, așa că pur și simplu ne-au luat fața în soluționarea acestei chestiuni importante. Spiritul lor de inițiativă revoluționară corespunde întru totul conținutului și sensului epocii de prefaceri revoluționare în care trăim ”.
Motivul real al dezlănțuirii acestei debandade și harababuri totale la scara întregii țări a fost determinat mai ales de teribila ură de clasă indusă poporului rus de venalitatea și cupiditatea iresponsabilă a foștilor guvernanți, dar și de bolșevicii care au acaparat puterea printr-o lovitură de stat la data de 25 0ctombrie 1917.
Potrivit unor vechi tradiții rușești, cele mai multe dintre denumirile localităților din mediul rural erau derivate din numele sau prenumele moșierilor care le-au întemeiat sau cărora le-au aparținut cândva în trecut, dar și din numele și prenumele unor cârmuitori feudali din istoria Rusiei.
Pe lângă acestea, o mulțime de alte sate rusești aveau denumiri cu certe conotații religioase. Comisarii și activiștii locali care nu puteau accepta ca localitățile din mediul rural să mai poarte numele unor asupritori mai vechi sau mai noi, au început să le redenumească după bunul lor plac, acordând, bineînțeles, prioritate unor denumiri cu certe conotații comuniste sau revoluționare, dar și numelor unor lideri sau eroi bolșevici căzuți în confruntările războiului civil.
De remarcat că toate aceste redenumiri s-au făcut în condițiile războiului civil, astfel că localitățile redenumite reveneau la vechile lor denumiri de îndată ce erau ocupate de forțele albgardiste. După care erau din nou redenumite de o manieră comunistă la sosirea bolșeviciilor din detașamentele de partizani sau din Armata Roșie. În acest fel, unele localități din mediul rural au ajuns să-și schimbe denumirile de mai multe ori pe an, în funcție de cum se mișca linia frontului războiului civil în cursul operațiunilor militare întreprinse de forțelor beligerante.
Revenirea la vechile denumiri în mediul rural
Toată această nebunie a luat sfârșit abia după terminarea războiului civil, conducerea bolșevică de la centru văzându-se obligată să renunțe la această manie aberantă a redenumirilor și să revină la vechile denumiri ale localităților din mediul rural. Bolșevicii își doreau o reorganizare completă și radicală a lumii vechi, incluzând aici și schimbarea denumirilor mai multor orașe și sate, însă moștenirea catastrofal de grea a războiului civil era agravată de faptul că mii de localități din mediul rural aveau denumirile schimbate de o manieră absolut arbitrară și haotică.
Ce mai, s-a ajuns până acolo, încât cele mai multe sate din Rusia purtau la sfârșitul războiului civil numele lui Lev Troțki(organizatorul Armatei Roșii și artizanul celor mai multe victorii militare bolșevice), în timp ce alte zeci sau chiar sute de localități rurale au ajuns să se numească fie Lenin, fie Budionîi, fie Ceapaev, fie Kotovski, fie Șciors, fie Crîlenco, fie Frunze… Situația era cu atât mai complicată, cu cât toate aceste denumiri noi, ce se repetau la nesfârșit în fiecare regiune în parte, nici măcar nu fuseseră trecute pe hărți sau înregistrate în cadastre, făcând astfel imposibilă activitatea serviciului poștal, a transporturilor de produse și mărfuri, dar și a celorlalte servicii ale evidențelor de stat în vederea impozitării populației de la sate.
În aceste condiții, singura soluție era revenirea la vechile denumiri cadastrale ce fuseseră trecute pe hărțile și în registrele din perioada țaristă. Prin urmare, ”Marea Revoluție Toponimică” în mediul rural a fost suspendată pe termen nelimitat, iar cele mai multe din ”cuceririle și realizările” acesteia au fost anulate de conducerea de la centru.
Bolșevicii înveterați s-au consolat pentru moment cu redenumirea sistematizată a străzilor și piețelor centrale ale orașelor, dar și a altor elemente din peisajul urban și industrial, cum ar fi uzinele, fabricile și atelierele mari de producție, instituțiile culturale și de învățământ, dar și vasele fluviale și maritime, atât cele de război, cât și cele de transporturi marfare sau de pasageri etc. etc..
Cu toate acestea, unele dintre denumirile cu conotație comunistă sau revoluționară de genul Sovetsk, Proletarskiy, Bolșevic, Marx, Engels, Sverdlovsk, Buntarskiy etc. etc. au fost păstrate la intervenția directă a lui Lenin, pe motiv că acestea nu erau denumiri ale unor orașe mari, redenumirea cărora ar fi necesitat cheltuieli semnificative și nici nu făceau vreo referire la vreun lider comunist care mai era încă în viață la acea vreme.